Puerto 1 Mangalia , jud.
Localitatea este menționată sub numele de Pangalla sau Pancalia în portulanele genoveze din secolul al XIII-lea. Forma „Mangalia” apare prima dată în anul 1593. Asemănarea cu denumiri tătărești din Bugeac (Coștangalia, Șamangalia, Gioltaigalia) și prezența, de multe veacuri, a unei importante comunități de tătari în oraș, atestă originea tătărească a denumirii. Anterior secolului al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic de Callatis (Callata în portulanele genoveze, uneori între paranteze sub Pangalla sau Pancalia).
Callatis a fost o colonie a cetății grecești Heraclea Pontica (azi Ereğli în Turcia) din secolul al VI-lea înaintea erei noastre. Portul și jumătate din orașul din antichitate sunt acum acoperite de ape. În ciuda inevitabilelor războaie și schimbări de stăpâni, orașul a prosperat timp de 1200 de ani, uneori liber, alte ori sub stăpânirile succesive ale perșilor, ale macedonenilor, ale dacilor, și ale romanilor, deveniți bizantini prin creștinare (timpurie aici, cum o dovedesc cercetările arheologice, începute în 1915 de Vasile Pârvan). Cetatea, însă, este distrusă odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele VIII și IX, din ea rămânând o simplă așezare de pescari.
Este parțial reclădită în secolul XI odată cu reintrarea Dobrogei sub stăpânirea bizantină, dar este distrusă din nou în 1225, arsă de data aceasta de tătari, care își stabilesc aici tabăra, cresc cai și oi și sunt stăpânii unui mic grup de pescari greci care pescuiesc pentru ei (după cronicarul Geoffroy de Villehardouin, el însuși relatând după unele instrucțiuni navale genoveze, limanul Mangaliei fiind pentru aceștia un adăpost). Se pare că nici regatul valaho-bulgar, nici despotatul Dobrogei, nici domnia lui Mircea cel Bătrân, nici lunga stăpânire turcească nu au schimbat această situație, adăugându-se doar un grup de lipoveni în secolul al XVIII-lea.
Situația însă se schimbă odată cu alipirea Dobrogei la România în 1878. În perioada 1890-1892 localitatea a fost populată cu coloniști de origine germană, cunoscuți ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutați cu forța în Germania, sub lozinca Heim ins Reich (acasă în Reich).
Mangalia devine un port modern (al doilea port maritim după Constanța), cu vreo 3000 de locuitori permanenți în 1938, dar care devin peste 10.000 vara, orașul crescând rapid mulțumită plajei de la Tatlageac-Comorova, ce se întinde pe mai mulți kilometri între capurile Schitu și Baglaru (azi, Aurora). Mangalia a fost portul de ataș al primului submarin românesc, „Delfinul”.
După al doilea război mondial, orașul devine zonă militară de frontieră și turismul stagnează câțiva ani. În 1954 este din nou deschis tuturor, iar începând cu 1962 orașul intră în atenția guvernului, devenind un important centru turistic: între pădurea Comorova și mare sunt construite stațiunile climaterice și de agrement Jupiter, Olimp, Neptun, Saturn, Venus și Aurora, iar vechiul și pitorescul oraș, tipic dobrogean, este în mare parte înlocuit de construcții moderne, dar într-un stil funcțional ce se poate găsi oriunde în lume.
